Ultimul mesaj al regretatului Ovidiu Danci, chiar înainte să moară. Balerinul a plecat la îngeri la numai 39 de ani
Cu doar câteva zile înainte să moară, balerinul Ovidiu Danci, care în 2011 a participat la „Dansez pentru tine”, a scris un mesaj pe pagina de Facebook a clubului de dans pe care îl crease.
Ovidiu Danci, care a decedat duminică, la numai 39 de ani, a scris că se retrage din conducerea clubului, din cauza problemelor de sănătate.
“Eu Ovidiu Danci, de azi, ma retrag de la scoala de balet din cauza gravelor probleme de sănătate! Noua directoare a școlii este Laura Boldor în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțin! Vă multumesc!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Școlii de balet Ovidiu Danci, pe data de 4 iunie.
https://www.facebook.com/baletovidanci/photos/a.1731539157118776/2626272440978772/?type=3
Doliu în Pro TV! A murit balerinul Ovidiu Danci, care a participat la ”Dansez pentru tine”. Avea doar 39 de ani!
Dansatorul fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie, potrivit Bistrițeanul.
Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la terapie intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat, însă în ultimele zile.
„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.
Potrivit unei postări pe Facebook, Ovidiu Danci va fi înmormântat miercuri.
“Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și mesajele de încurajare. Mâine, la ora 18.00, la capela de pe strada Tărpiului din Bistrița va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc miercuri, în curtea Bisericii Ortodoxe din Unirea, începând cu ora 12:30”, se arată în mesaj.
Ovidiu Danci a participat la ce-a dea 12-a ediție a emisiunii „Dansez pentru tine”, unde a dansat cu artista Aylin Cadîr, cu visul de a-și deschide deschide propria sală de balet, pe care avea să și-l și îndeplinească la finalul anului 2017.